Poezie
Iremediabilul sfârșit
De la naivitate la nihilism
2 min lectură·
Mediu
Iremediabilul sfârșit
„Cum mușcă-un muieratic sărac, cu desfătare,
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Așa și noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lămâie veche storcând-o cât mai tare”
Charles Boudelaire
Mi-e inima însângerată, de-o boală fără de măsură
Și buzele de piatră, mi-au înghețat pe gură;
Iar ochii mei, ca viața lipsită de noroc
Îmi sfârâie sinistru, zvârliți de-o mână-n foc.
Pe banca unde-n treacăt, am stat cândva cu tine,
Pete de sânge mari, lucesc viu, cristaline,
Iar pomii plini de umbră, sunt parcă astăzi alții
Și-și leagănă în vânt, sub frunze, spânzurații,
Nu vezi picior de fată, n-auzi glas de băiat
Călăul timp, speranța, la moarte-a condamnat
Aleile sunt goale precum în pragul iernii,
Ca un schelet pe care, se plimbă numai viermii.
Rătăcitor prin lume, mă zbat prin alte paturi,
Și-mpart lipsit de scop, și bucurii și-oftaturi;
Iar tu, nepăsătoare visărilor de chin,
Dulci desfătări îi dărui, alesului străin.
Mă-ntorc la locul crimei, mereu, cu ochii goi,
Și bântuiesc satanic, cum bântuie-un strigoi;
O clipă fericită, o clipă mâna ta
Și-a revărsat suavă, căldura-n mâna mea;
Și trupul tău, în brațe l-am strâns numai odată,
Și-o zi din viața ta, mi-a fost doar închinată,
O dată pe aleea cu trandafiri de foc
Crezui că pot în viață să am și eu noroc;
Dar clipele-s cadavre cu măști cioplite-n piatră
Ce n-au să mai învie niciodată;
Scheletul putred al destinului, rânjește astăzi fericit
De…iremediabilul sfârșit.
002.373
0