Poezie
Singurătate
De la naivitate la nihilism
1 min lectură·
Mediu
Singurătate
Când m-am născut eu era noapte,
Lucea o lună mare de cristal
Pe cerul bolnav de singurătate,
Înălțată-n vârful unui deal;
Stelele fugiseră de pe cer
Și din fundul fântânilor de piatră,
La căpătâiul mamei, cu un profund mister
Tremura sângeriu o flacără-n lampă.
Cineva a rostit ironic:
„-Copilul acesta se naște sub o stea norocoasă”
Când mama cu ochiu-n ceasornic,
Simțea cum durerile-n pântec o-apasă.
Când m-am născut eu, era noapte,
Fugise-n codri, undeva, lumina…
În suflet astăzi port singurătate
Și stelelor ucise le port vina.
002317
0