Poezie

Neoporodica

1 min lectură·24 ianuarie 2021

Mediu

Nu mai ești, ca altădată, subțirică și bronzată,

îți sufla vântul în plete, ploaia îți dădea finețe,

râdeai soarelui torid să-ți fie pielea fardată

de roșu cu multe fețe, să ai trecere în piețe.

Pură, sveltă, grațioasă și de gusturi sănătoasă,

aveai mândri pețitori la saloane-n sărbători.

Toți te doreau de aleasă, fiindcă erai savuroasă,

parfumată, fără pori și-i duceai cu capu-n nori.

Astăzi, multe s-au schimbat, ai crescut în greutate,

te-ai închis în chioșc de sticlă, te adăpi la picătură,

nu mai ai imunitate, ai păr și gene mutante,

sărut sterp fără nervură, gust de pește lași în gură.

Te-nroșești forțat în noapte de-atâta oxigenare,

formele-ți sunt botoxate și în vârf ți-ai pus țugui,

ți-a căzut codița verde lăsând semne chimicale

ș-ai ajuns doar piele groasă, refuzata gâtului.

Când bagi bățul în natură și divinul îl provoci,

când pui stiința în excese să lucreze-n ce-i firesc,

groaza lumii se pogoară în cântatul multor voci,

ce-s sătule de-armătură și vreau gustul strămoșesc.

00692

Iancu Tudor. “Neoporodica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iancu-tudor/poezie/14152986/neoporodica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.