Poezie
Regăsire
2 min lectură·
Mediu
Îți amintești, iubito!
E mult de atunci, te-am așteptat.
Eram prea tânăr, m-a revoltat trădarea timpului,
te-am așteptat!
Duelul iubirii ți-a rumenit obrajii și m-ai rugat să rupem vrajba ce ne-a depărtat.
Am stat spate în spate și șoapte tactile ne-au sărutat.
Era prea cald și două inimi simțeam bătând sub omoplați,
a mea era în dreapta și-mi tot șoptea, eu sunt a ta, pe veci a ta.
Pe moment am înțeles totul, deși în altă limbă-mi vorbeai.
Eram prea tânăr, prea tânăr eram,
mitraliera vorbei desprinsă de creier mă obseda,
am așteptat, prea mult am așteptat, te-am așteptat!
Apoi, m-a durut în dreapta, sfâșietor m-a durut,
putregaiul vorbelor stingea jarul iubirii în inima ta, de lîngă a mea.
N-o mai simțeam, te-ai întors.
Mi-ai pus în palmă un tăciune ce încă mocnea,
m-ai pansat în grabă cu un sărut cenușiu,
iar te-ai întors și ai plecat călcând echidistant spre vestul arzând.
În tălpi de plumb m-a pus cuvântul, priveam în gol negura ce cuprindea estul.
Auzeam cadența pașilor tăi atrași de taina infinitului.
Am lut un pas din mersul tău hotărât,
l-am pus în față să iau cadența despărțirii, să fie ultimul meu pas.
Resortul iubirii mi-a cuprins plumbii, pasul mi se spărgea în fărâmi de pași.
Fărâmi de fărâmi, la fărâmile pasului tău străbăteam.
Agonizam în infinitul mic, era pribegia inimii sfâșiate.
Așa m-ai găsit când iar te-ai întors, prin fața mea, din est,
pe coada lui Halley în goana spre vest.
Ai venit, nu am mai văzut trădare de timp, bucuria mă inunda.
Te-am luat în brațe, mă ustura palma, apoi prin braț,
în față omoplatului s-a așezat pendulul iubirii, nu mă durea, ardea.
Aveam din nou două inimi, două inimi aveai,
se-nțelegeau, erau tot tinere și râdeau, s-au regăsit așteaptând liniștit ultimul pas.
00838
0