Poezie
Artă modernă
2 min lectură·
Mediu
E zarvă mare-n colectiv, bărbații se agită,
întruna umblă, pleacă, vin, căci nu e vreme multă
și vor să aibă în ajun arenă de dispută.
Se șlefuiesc popicele de zor, rama și zona de lansare,
să fie toate la-nălțimea zilelor de sărbătoare.
Se pune mantă nouă și bilele-s marcate,
se trec din mână-n mână, se vor omologate.
Echipe multe se înscriu și toți cu-nfrigurare,
pândesc să-nceapă - Sfânta Sărbătoare.
S-aude clopotul voios, el bate-a dezlegare
la festivalul vinului gustos, uitat de prima floare.
”Pe-o vadră” strigă-n gura mare un căpitan fălos,
”să fie”, căci echipa-i mare și gâtul secetos.
”Hristos a înviat!”,
”Adevărat a-nviat”,
răspund în cor scăpații dintr-un război cumplit,
adulmecând plăcerea momentului tihnit.
Se uită toate, nevoi, necazuri, nebunii,
se-ntrec în măiestrie, sunt numai bucurii.
Jocul plăcut alungă-n depărtat decor
corvoada existenței ce bântuie-n popor.
În mintea mea s-așeză, în fragedă pruncie,
modelul obștii fericite, pofta ei de bucurie.
Popicele sunt sfinte, au rol vindecător,
căzând, aduc plăcere și pace tuturor.
Când clipa de visare se spage în prezent,
privesc în depărtare, nedumerit, foarte atent!
În colțul străzii în ramă de granit,
semețe, uriașe, popice-au răsărit.
Sunt fără cap, se termină în gâturi secerate,
au trupuri strâmbe, solide, dizgrațios cuprate.
Saci îndesați cu moloz, căptușiți în nextrapol,
au multe zone-n care, la ciocănit - răspund a gol.
Burice pe tot corpul, semne de vindecare,
explică omenirii că sunt nemuritoare.
Prea timpuriu, arătând rana, o piesă s-a jelit,
la bază un gol mare la aer a râvnit,
spărgându-se, a dezvelit splendoarea de beton,
setos de umezeală și stropi de orice ton.
Două popice lipsesc la numărare, nu sunt căzute,
poate sunt vapori decontați, chipuri nevăzute.
Un amalgam de lucruri făcute-n pas rapid,
știrbesc momente-nălțătoare și picură acid
pe rana locului în care la vreme de răscruce,
s-au semănat gloanțe și înălțări pe cruce.
Cu mintea zăpăcită de artă sulfurosă,
mă-ntorc, mi se năzare că îmi rânjește calul
din grupul statuar, lucrat meticulos
de-o mână talentată avidă de frumos.
Mă-ndrept de șale și pornesc spre-a calului lumină,
mă duc să uit un lucru păcătos, născut în vremuri de rugină.
00870
0