Miezul iubirii

În alba-neagra publicării, drapelul negrului pierdu. Sper - să nu provoce ură povestea sentimentului pur.

Mi-a spus o clipă că-n zori de zi, iubirea doarme dezvelită și-adulmecă plăcerea caldei mântuiri.

În jurul ei plutește fericirea. A izvorât din corpul său avid de infinitul împlinirii și-a-nghețat în zîmbetu-i naiv.

Un gând frivol destinde trupul, plutind lasciv în nori de vis. Întinde mâna ca să prindă un mesager ajuns la paradis.

Doar ca un voal adie rațiunea ascunsă-n mângâieri de feeric preambul și a șoptit că se desprinde de-nlănțuirea actului festin.

Pirdută-n dezmierdări ca o spirală, plăcerea înoată oscilând în armonii, se-ncinge-n ritmul depănării poveștilor scăldate-n jucării.

Sar jerbe de scântei pe pleoapa coborâtă, când apogeul se dizolvă și prelungește-n postambul, beția minții prăbușite în boarea unui somn profund.