Poezie
Eternități
1 min lectură·
Mediu
Aud sunând pe caldarâm
cu pași de lună - ziua coborând.
Prin noi,
pendula timpului mereu adună
ziuă și lună - ziuă și lună.
Memorii scurte dorm în locuri nule,
eternități în ziduri și în nume
sunt scrise rar în mapamond,
multe coboară-n veșnic somn.
Parada timpului se-ntinde
ca un țesut nedefinit,
nu e direcție să n-aibă
fractalii clipelor dalați în Infinit.
Nu poți bloca secunda-n mână,
un virtual născut în gând,
dispare în trecut, dar se adună
la câte-n Necuprins pătrund.
Cât veșnicia ține clipa,
când groaza bate a vieții porți,
secunda timpului se tot întinde
când pasu-ți trece printre morți.
Numai gândirea îndoaie Infinitul,
îl pune funda răsucită-n cărți,
căci buclele au Nesfârșitul
cărărilor de străbătut în bolți.
Cu pașii mei am scris o vreme
povestea unui mic destin,
ce s-a pierdut în uraganul
Istoriei în mers divin.
De am norocul împlinirii
prin gene viața mi-o preling,
o fac eternul renvierii
în spira viului de care țin.
00987
0