Tot ea...

Ca într-un jurnal, o altă adnotare Aplomb înseilată pe-o hârtie goală Descrie cu înverșunare prin gravare Sentimente murdare, retrăite, amare. Printr-o transcriere juxtalineară Cenzurată pentru a fi prezentată, Penița notează o durere impregnată În substratul de piele bronzată. De ce uneori nici Dumnezeu n-aude Când strigi spre El, de jos, chircit? Când orice încercare o treci neispitit De ce îți mai lasă una, care arde? Nu am cuvinte să pot continua Doresc și mi s-a luat de tot Să tot poftesc bine și rău, ce mai netot! Dreapta-stânga înainte a merge n-aș putea. Cu o credință cel puțin ramolită Am pretenția să n-am inima sucită, Am încercat practic nimic să fac, Dar mă tot vait că nu mai pot să tac. Ce să fac? Ca într-un hamac Plutind îmi stă întregul cap Visul ce l-a abordat i-a dat probabil mac, Văzând un melc, aplaud al său trap. Probabil asta-i ce m-așteaptă Escatologic vorbind de pe ultima treaptă. Să-mi aplaud stagnarea ...să-mi plâng demararea. P. S.: Sper să nu-mi fi legat cu tăiței chemarea .