intrebari retorice

Ce este moartea? Un prieten, un indrumator, supremul ucigas al durerii sau doar banalul inexistent, linistea si pacea atat de dulce omului, ca un ultim sarut atat de rece? Un somn profund , fara vise si lacrimi, si zambet si stele, fara iubire, fara mama, fara tata? Voi fi vreodata cu adevarat sincer cu mine insumi? Voi accepta ca sunt infim, ca un fulg intr-o furtuna, ca un gand fugar? Ca am un creator si sunt o creatie…care creeaza la randul ei? Nu sunt nimic altceva decat o bucatica dintr-un puzzle primordial?Sunt prozonierul propriei mele forme? Ce este timpul? Tiparul vietii pe pamant?Ce este viata? Oarea condamnarea la moarte? Nu sunt eu oare, doar un suflet mut, condamnat sa privesc scena aceasta, sa fac parte din teatrul existential?Imi croiesc pasi pe poteca vietii si ma las prada petelor de ganduri,/Imprimate-n cuvinte de scanduri/Lichide fotografii blande/In care se topesc dulci amintiri plapande… Neputincios sunt in fata lumii, a sfrasitului, luptandu-ma cu mine insumi? Cum pot trai cand stiu ca am pierdut deja lupta cu viata? Cand stiu ca plonjez inevitabil cu fiecare secunda si bataie a inimii spre…nimic? Dar poate ca acolo sunt ingeri, invesmantati in acorduri muzicale.M-ar putea iubi un heruvim? De-ar fi sa-I cant Balada timpului pierdut, Mi-ar lacrima privirea Cu chipul sau cel mut? Superb inger….de lut