Poezie
Înserarea
1 min lectură·
Mediu
Pe-un vârf de deal, într-o vară senină
Cu soarele-n spate, căzând printre fagi
Un cer sângeriu, pădurea topește
Și-adie mireasma cadavrelor vii .
Prin iarba cu spini și măslini
Se-aud șoapte de greieri și pași de lăcuste
Și cerul de-un roșu aprins, împânzit
Roiește de ciori bolnave și sterpe…
Un șarpe alene pe stânci se prăjește
Cu pielea-i sticloasă, cu solzi negricioși…
Cobor pe cărarea ce duce spre vale
La râul ce doarme și murmură-ncet…
Colibe uitate de lume, adăpostesc
Și vite și oameni, într-o horă subită
Cosași cu sudoarea pe haine, înviorați
Așteaptă-nserarea și luna pe cer…
Ridic fruntea – satul e încă departe
Ascuns între coapsele străvechilor munți
Cu sute de suflete-ncropite-n odăi…
Pașii-i zoresc, m-așteaptă iubirea…
Cum noaptea și ziua falsează o gamă
Se-adună privitori la spectacol să vadă
Un dans fermecat dintre soare și lună
Un joc nesfârșit de lumină și umbră.
Somnul pe pleoape îl simt tot mai greu
Dar drumul e lung…satul departe
Nici în astă zi nu mi-a fost dat
Să-ți cunosc atingerea dumnezeiască.
M-aștern pe iarba înmiresmată și fină
Între cer și pământ, cu stelele-n față
Înconjurat de vietăți necunoscute
Adorm… cu gândul la tine.
001274
0