Poezie

Culoarea umbrei

1 min lectură·8 ianuarie 2007

Mediu

Nisipul auriu...

Un cer mult prea albastru...

Nu știu de ce eu văd,

Dar nu aș vrea să văd...

Sub cerul fără pată împodobit cu stele

O dulce adiere se-așterne pe nisip

Și-l spulberă ușor spre magice castele

Împrăștiate-n cețuri de-un visător Oedip.

Sunt prăbușit în palidul pustiu

Al dunelor și-al oazelor sihastre,

Și mă îndrept spre locul care-l știu

Înconjurat de suflete de astre.

Năluci ce îmi rănesc gândirea-ncețoșată

Apar la orizontul speranțelor târzii

Și se coboară-n șoaptă spre inima-mi speriată

Pe care-o liniștesc rostindu-i poezii...

Miresmele de crini ce-mi dăinuie în suflet

Mă amorțesc ușor, intrând și-n trupul meu,

Stinghera lumânare a vieții mi se stinge

Căci cerul iși desface al nopții curcubeu.

Nisipul auriu acoperă pământul

Pe care-am pribegit odată-n viața mea

De undeva de sus eu mai zăresc doar vântul

Înconjurat de stele și de tristețea mea...

O floare rătăcită peste mormântul nopții

Își scutură-n tăcere petalele de fier,

Care se sting in taină, în sanctuarul morții,

În umbre de albastru și în al meu mister.

001.973

Horatiu Suatean. “Culoarea umbrei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/horatiu-suatean/poezie/224304/culoarea-umbrei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.