Poezie

Parfum de veșnicie

1 min lectură·5 ianuarie 2007

Mediu

În clipele când șoapta spărgea râzând plăcerea

Și-atunci când nepăsarea era iubita mea,

Ființa-mi obosită se cobora-n tăcere

Pășind încet, pe vârfuri, către speranța ta.

Nu știu dacă durerea ce-a existat în mine

A dispărut cu timpul, ca un străvechi mister,

Dar simțurile mele le simt acum în tine

Învăluite-n umbre și izuri de etern...

Eu mă privesc în tine, acolo, lângă masa

Unde pamântul negru acoperă mereu

Cuvintele rostite de tine-acum în casa

În care-a poposit, odată, un Sfânt evreu...

Puterea mi se stinge, dorința îmi dispare

Și se prelinge-ncet și greu spre trupul tău,

Atins de neputință-mi întorc capul spre Soare

Căzând, fără să-mi pese, în bine sau în rău.

Tăcerea este totul, e tot ce mai contează

Când ochii plini de viața și-au stins sclipirea lor,

Ființa-mi amorțită, rămasă fără pază,

Se năruie sub ploaia ce cade printre nori.

Mă uit prin ochii tăi la șoapta care este

Înlăturată-n grabă, acum, din fața ta,

O umbră ruginită îmi dă a morții veste,

Că praful și tristețea s-au dus din viața mea...

002.035

Horatiu Suatean. “Parfum de veșnicie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/horatiu-suatean/poezie/223821/parfum-de-vesnicie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.