Din departare inima-mi cântă,
Chiar dacă-i departe inima nu e frântă.
Pentru că tu ești mereu aproape,
În inima mea e zi, nu e noapte.
Credința ne ține uniți,
Ne dă putere,
Sunt multe pentru care-n lume
Dorim sa stam neaplecați
Dar cine poate a răspunde
De vrem fii drepti,suntem lăsați?
Când binele îl faci aproape
Se spune,vrea și celălalt
Dar cine nu vrea să
Ce frumos,cu fulgi grămadă
Și cu pomii înălbiți,
Ai venit frumoasa iarna
Peste oameni obosiți.
Suntem obosiți de toate
Și ne obosim mai mult
Când umblăm printre troiene
Ale vieții din
Ai prea multa dreptate
In tot te-ai scris în versuri,
As vrea doar sa continui
Sa spun și eu contexturi
Păcat ca lumea-ntreaga
Aleargă la mâncare
Dar sufletele -n beznă
Sunt niste
Pentru tine
Aș urca toți munții
Aș înota oceane
Aș trece și poduri
În picioarele goale
Nimic din ce-i greu
N-ar fi greu pentru mine
Când știu că ce fac
Este doar pentru tine
Aș oprit
Argumente de tacere,cu franturi de-oftat ironic ,
Traiesc clipele de viata,fantezist,macabru,conic,
Greu e sensul al purcede,chiar de ai traseu-n minte,
Cand spre tine se indreapta doar hilarice
M-am gândit de-atâtea ori:
-Ce-ar fi viața far' iubire
Ce-ar fi să nu simți fiori,
Să nu cânți de fericire?
Aș vedea doae întuneric...
Dar tot chipul tău cel drag,
Ar străluce și mai