Poezie
Satul meu
dedicată bunicilor mei
1 min lectură·
Mediu
„Merg singur pe strada goală
Pe același drum nestingher,
Mă uit la cenușiul cer
Și-un dor străvechi mă-nfioară.
Un dor de bătrâna casă
Și de prunii din fața ei,
De puii mici și parcă chei
Și de obosita masă.
Intru în curtea săracă
Și aud o veche voce,
A bunicii surâs dulce
Când îmi spunea ușor:»Vai, dragă!».
Merg spre grădina pustie
Și-l văd pe bunicul zâmbind
Cu sapa-n mână chicotind
Și pe el cu alba ie.
Mi-aduc aminte de dealuri
Pe care le cutreieram
Vară de vară,an de an
Și de simple idealuri.
Ies din satul copilariei
Și încep să plâng amarnic
Fac în zadar un pas grăbit
Și plec dintr-un loc al magiei.”
002.115
0