Poezie
Prea mult pentru voi
3 min lectură·
Mediu
Ești penibilă
Sunt mai mult decât suficient
Mult prea mult pentru tine
Mult prea mult pentru ele
Am vrut să fii bine și să zâmbești
În schimb mi-ai oferit decât dispreț
Și lipsă de respect
Ochii tăi am vrut să-i văd sclipind de bucurie și fericire
În schimb la final toate încercați același lucru
Să-mi faceți rău,
Apoi regretați și vă întoarceți
Pentru că nici voi nu vă credeți când spuneți că sunt o persoană rea,
Eu nu dorm toată ziua, deși uneori e cel mai bine să pot face asta
Ca să îmi mai dau jos din cuțitele din spate
Pe care mi le aruncă toată lumea,
Eu nu mă plâng ca tine pentru că știu că nu pot rezolva nimic dacă plâng
Pentru că am mai plâns și asta nu a schimbat nimic
Eu sunt indestructibil și imbatabil
Nu vor reuși să mă învingă nici dacă mă vor omorî
Pentru că eu sunt sincer și asta te doare cel mai tare
Ai spus că nu am de unde să știu unele lucruri, pe care nu ți-am spus că le-am trăit, prin care n-ai știut că am trecut
Și n-ai știut pentru că sunt bărbat și sunt mai puternic ca tine
Așa ne-a lăsat Dumnezeu, dar pe mine m-a lăsat și mai bun,
Știu că o să te întorci din nou dar nu ți-am mai lăsat niciun loc
Am vrut să scriu asta în felul tău să îți arăt cât de ușor ești de imitat,
Fără vreo intenție să te rănesc fiindcă eu nu-mi bat joc de scopuri ca tine
Și scopul meu a fost să am grijă de tine, să te iubesc
Și eu știu că te-am iubit, atât de mult încât nu ai mai știut să apreciezi
Metin2 nu e doar un joc, e copilăria mea
Eu m-am jucat fiindcă îmi e dor să fiu copil
Toate ați spus că eu sunt un nimeni
Dar nici când veți fi cineva nu veți ajunge cine sunt eu,
Eu sunt o persoană fără răbdare care știe sa aibe totuși răbdare
Posesiv pentru că ce e al meu ori e al meu, ori e al tuturor
Și tu crezi că dacă te joci un pic cu niște cuvinte, o să impresionezi pe cineva?
Patetic, dar da, pentru sufletul meu, merit mai multe iubite
Merit mai multă companie
Merit mai mult ca tine, mai mult ca ei
Eu merit lumea întreagă pentru că știu ce fel de persoană sunt
Și nu a fost niciodată vorba de ego
A fost vorba de respect
Pe care tu, dragă domnișoară
Nu mi l-ai oferit.
01841
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Hau Denis Alexandru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 430
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Hau Denis Alexandru. “Prea mult pentru voi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/hau-denis-alexandru/poezie/14189080/prea-mult-pentru-voiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Da, desigur tu ești o persoanǎ cu dorințe si emoții la fel de importante ca ale mele!
Da, sigur cǎ îți ințeleg oful, dar de ce nu îmi dai sexul care mi se cuvine?” - Silviu Gherman interpreteazǎ “Prea mult pentru voi”
Scuze stimabile autor, eu asta am înțeles cǎ ar fi mesajul, despre forma artisticǎ sau liricǎ nu mǎ pot pronunța. #nooffence #nobully