Poezie

Adevăr

2 min lectură·2 septembrie 2019

Mediu

Când nouri repezi trec uşor şi umbre aruncă-n ramuri

Totul tace, totul trece în himeră, nefiinţă

Doar stelele se sting mereu, tăcute-nsingurate

Risipite peste bolta ceriului meu străveziu.

Lacul negru unduieşte cercuri, cercuri greu de nuferi

Vâsla lunecă-nainte spre fugare idealuri

Iar din mări răsare luna ca un vis de primadonă

Feerie-ndrăgostită lunecând pe valuri, spume.

Cercul ei cel plin şi galbăn se desparte-n mii de stele

Risipite-n mii de valuri, răsărind mereu din spume

Aducând la viaţă lumea de-ntuneric, nefiinţă,

Ş-aruncând în haos stele, mare, omenire, clipă.

Buchisesc din file slova, caut Idealul fără chip,

Fără haină, fără umbră, fără nume, fără trup,

Ideal ce e şi nu e, dar nicicând nu va apune,

Luminând a omenirii cale printre aştri, printre spume.

Idealul cel himeric, neştiut şi nevăzut, desăvârşirea

Care nu-i nimic şi-i totul, necuprins şi Adevăr

Care morţii singur este martor şi stăpân tăcut,

Ideal ce moartea este, dar nici ea nu l-a văzut.

Mii poeţi şi scribi de seamă l-au cântat în ode vechi

Dar nici azi, nici ieri, nici mâine Idealul nu le-apare

Nu le sună în urechi, în privire, simţuri, veşnic Idealul

Neştiut va fi de om, de regi, de nimeni şi de toţi.

Luntrea-ncet se clatină lunecând uşor prin valuri,

Ca o nouă filozoafă ce purtată-n Ideal,

Mai senin privind la dânsul, neştiindu-l îl cunoaşte

Idealul e tăcerea

Nevăzându-l îl înţelege, nesimţind şi negândind ea îl aude

Ca o moartă ce-nviază, filozoafă şi isteaţă

Mai romantic, mai semeaţă luntrea mea puţin poetă,

Doctor în filozofie sau mai mult ca valul însuşi,

Ca şi oceanul, ea devine-omniscientă.

Iară eu privind la dânsa mai oftez cu nostalgie, risipit de Idealul

Ce parcă-l cunosc, dar nu-l pot prinde.

Nu-l cunosc, parcă în mare când şi când poate l-aş atinge.

00932

Gudruman Edison. “Adevăr.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gudruman-edison-0050866/poezie/14140747/adevar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.