Poezie
driada 2
1 min lectură·
Mediu
Poetul și-a pierdut gândurile
cnd frunzulița mică de la geamul său
începu să crească... sub ochii lui.
Înceta să mai scrie și privea la
argintia minune ce-i tremura in față.
Atâta dor îi cuprinse deodată sufletul
și inima, și trupul... Păși sfios spre margine
cu infinite patimi, înăbușite de ani și munți,
ce-au răbufnit chiar azi...
Îi părea atât de-aproape nețărmuita fericire
Și păși din nou mai hotărât.
Atât de-aproape...Ah...înca un pic...
Și-n nebunia sa, dezlănțuit, păși in gol.
Cădere-amară, mii de tunete... O Zeus!
Ce-am făcut?! Prăpastia eternă dintre om și cer
Am cutezat s-o uit!
Și prăbușindu-se c-un răcnet ascuțit
de stânca rece s-a lipit strivit.
002923
0