Poezie

Vroiam să mă iubiți și să mor

În adolescență.

Atâtea oportunități să mă iubiți.

Să mă ridicați în slăvi, la propriu

și la figurat. Încadrat de nori, de brațele voastre

și de lacrimi sincere de bucurie.

Să vă expurgați prin țipete nebune emoția pe care v-aș fi provocat-o.

Vroiam să mă iubiți. Și să învăț limba latină.

A murit latina din nou, și n-am învățat-o. Ba s-a întors și în mormânt. Să se dea o dispensă, să pot participa, expirat cum sunt, din nou la olimpiada de limba latină din clasa a 9-a din 2002. Nu să mor.

Nu trebuia să termin liceul. Nu mai vreau nimic. Mi-ați luat timpul.

Mi-ați luat timpul.

Timpul se scurge în contratimp. Nu a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea,

Nu mi-a fost permis să iubesc.

Mă dezic de cele două poezii vechi. Sau poate nu.

Îmi pare rău ca nu te-am cunoscut atunci.

Mă dezic de greșelile de punctuație. Și de orice prietenii.

Pentru ca toate se termină. Și nu îmi aduc beneficii. Decât calcule.

Păcat ca nu mai pot participa la olimpiade. Păcat. Suceava e un oraș frumos.