Grebenisan Mihai Marian

Arșiță mre, străine! Undeva, în satul meu, niște băștinași trudiți, cu mâinile crăpate, căpăleau câmpul din zori... Satul meu-i abundent și atâta unelte pe uliți urcă muncitori, țărani și

Stiloul meu e o floare cu petale colorate și tulpină aurie mirosuri ce se regăsesc o esență veche cu o lume mare. Și cerneala din stilou este o pasăre măiastră, cu pene multicolore care

Trăim zi de zi Fugim de propria umbră Ne eschivăm, să vorbim Ne ascundem! Ne e teamă de noi Sau avem frică Umbrele sunt cu noi, Ne urmăresc mereu! Suntem ascunși În spatele proprilor

Pe calea pe care am trecut Multe lumini s-au aprins Cumva ai apărut Așa cum mi-am dorit. Ce bine iți stă în alb Ce bine reflectezi În a lunii lumină Și al umbrei întuneric Luminezi precum

Nu mă cunoști Nu încerca să afli Mai mult decât poți Deloc nu mă cunoști În zadar încerci Nu ai să poți ști Nu vei putea veni Tot nu crezi Degeaba ai să vezi Nu mă cunoști! Chiar dacă

Păr grizonat, ochi senini Nu contează vârsta, anii Precum cerul, azuriu Frumos se reflectă albastru; Privirea, mă cheamă Un gând mă îndeamnă, Oare sunt îndrăgostit? Se pare că mă simt... Sau

Plouă printre copaci Frunze cu pigmenți, Colorați și arămii Un covor de uscături. În pădure pustiu, Un vuiet zglobiu, Și un covor arămiu Văd doar maroniu. Un covor de frunze, Crenguțe

Nu încerca privirea Ai vrut despărțirea Nu răni amintirea Atunci a fost vremea. Acum e durerea A fost atunci candoarea Cândva era amăgirea Acum e lumea. Am avut răbdarea Am atins

În ape violete răsare O mână de mătase Te salută prietenește Din tulburi cercuri izvorăște. În oglinda violetă Te privesc și nu te recunosc Ești același și totuși diferit Încremenit, turbat,

Peste aglomeratul oraș Unde zgomotele îngheață, De unde se luminează, Un înger se arată. Timpul se oprește Și totul-n liniște Orice mișcare, încetează Cu aripi de opal, un înger. Cu o

De atâtea ori rătăceam Adesea de culori mă agățam, Unde fugi atât de disperat Printre culori mereu găsit, Te zbați mereu în neștire Surprize tainice-n culori Totul se rezumă la noi Ne am

Clopotele plâng Toaca urlă amorțiu, Peisajul e pustiu Aud un gând. În vale e fum Un ritm la deal, acum Zăresc un tun Poate vre-un nebun. Și clopotele plâng Lupii urlă nu-s nebun, E un

Astăzi, 24 ianuarie 2019, a fost o zi neobișnuită. Am ajuns în Ucraina la Bukovel. În această zi am aflat mai multe vești: mătușa Leana și a rupt piciorul, la fel și unul dintre băieții cu care am

Noul an a sosit, Sperăm că e mai bun Cu suprize plăcute Și împlinri dar și realizări. Început de an, Prosper și bogat Cu alte așteptări Sentimente, diferite. Un început de an Cu o nouă

Ceea ce am e un fapt, E mai mult Nu e un simplu vers O cheie aruncată. Aș vrea să te sărut Inima vrea, simt Vrei și tu energia Atracția, materia. În Univers, tu Aici unde îs eu, Prin

Atunci când iubești, Cel mai fericit ești! Iubirea ce o trăiești, Niciodată să nu o regreți! Din greșeli înveți, Trebuie doar să crezi! În puterea ce o ai, Și să iubești ceea ce ai! Nu sunt

Precum o lumânare, Viața se stinge Precum norii Sentimente risipite! Totul e negru și pustiu Vântul bate și e ger E pustiu în jur. Sânge și mizerie! Pădurea mamă Pământul tată Toate îs

Un obiect ratat De lume uitat Într-o lume de rahat Nimic garantat! Nu însem nimic Un ceva neiubit Un obiect folosit, Trofeu câștigat!

Prea mult fum În gânduri inundat Toate par amintiri incendiate Îmbrăcate în ploi de catifea. Lava fierbinte curge Cenușa împrăștiată peste gânduri Vagi amintiri cu lacrimi Într-un lanț

Prietenia e un dar prețios Pe care Dumnezeu la dat! E un dar valoros ce nu poate fi înlocuit, Un dar unic de care ne bucurăm și-l apreciem! Un dar ce nu poate fi furat sau schimbat! Un dar ce ne

Ajungem de multe ori, în situații, în care fără să ne dăm seama suntem: negativiști, influențați, din cei din jur, cu sau fără voia celorlalți, nu mai vedem rezolvări ale problemei ci