Sinucigașa (II)

Ziua 3 în spital. Încă aveam perfuzii în mâini, și la un moment dat, m-am întâlnit cu psihiatrul, în cabinetul lui. S-a uitat la mine, și a început să mă întrebe de ce am vrut să mă sinucid. Evident, i-am spus că mă consider o curvă, și că tot ceea ce "psihologii" numesc "normal" la mine mie numai normal nu mi se pare. Și, înainte să îmi pună diagnosticul, i-am spus dinainte: "Știu, o să considerați că sunt narcisistă. O să treceți acolo că de asta am și tulburările de alimentație, și de somn. Că mai mult ca sigur am acest narcisism din cauza felului în care am fost tratată în mod abuziv în copilărie. Și că nivelul meu de paranoia a ajuns la un asemenea nivel încât, mă cred fie Ioana d'Arc, fie Sabina Spielrein." M-am dus înapoi în pat, deoarece, ca de obicei, nu aflasem nimic nou. Iubitul meu a venit să mă viziteze a doua zi, și mi-a adus flori. Sigur, fiind atât de "narcisistă", nu mă puteam bucura de gestul lui, pentru că, pâna la urmă, nu simțeam deloc "iubire". Nu că nu l-aș fi iubit, doar că pierdusem demult speranța că voi mai putea ajunge la el. Cu o săptămână înainte să iau supradoza, sunasem la telefonul verde. Le-am spus că am stări suicidale. Era un psiholog la telefon. I-am spus fix ce simțeam atunci, pe cât am putut. Linia cădea mereu după o jumătate de oră, apoi reveneam cu apelul. Mai ales când mi-a spus că e gratis. Mi-au spus să respir și să expir. Stupid! Lucrurile care erau cele mai importante pentru mine, și pe care le citisem și mă și regăsisem în ele în cartea "Între Freud și Hristos" de Savatie Baștovoi, erau anulate de acești psihologi prin veșnica frază "Dar comportamentul tău sexual e cât se poate de normal." Ideea era că acolo scria ceva despre homosexuali, în care m-am regăsit: "Sunt oameni care simt că sunt diferiți. Și atunci, ideea unui Dumnezeu din altă lume, o lume mai bună, îi atrage imediat. Sunt oameni păcătoși, dar care frizează prin păcatul lor și îl trăiesc cu toată intensitatea. Oameni care se simt marginalizați și care, din cauza nevoii societății de a-i categorisi, intră în grupul "lesbiene/ homosexuali". Cu toate astea, ei sunt și atrași de ideea unui Dumnezeu care s-a răstignit pentru cei ca ei, păcătoși. Și, pentru că își trăiesc în mod sincer condiția, s-ar putea chiar converti. În schimb, ce se întâmplă cu cei care fac aceleași păcate, dar nu le "trăiesc asumându-și întreaga dramă sau alienare", ci ca pe o "rutină"?" Această scenă, numai, mă termina, mă bântuia, și a continuat să o facă, toată săptămâna. Nu mi-am asumat niciodată ce fac. Ce bine am jucat teatru! Ce rutină mi-a mascat drama! A dispărut bucuria, a dispărut emoția, și toate au fost înlocuite de griji, panică, liste și liste și iar liste. Așa că am decis să iau acele pastile. Vroiam să fiu judecată, vroiam să ajung oricât de jos, numai să pot trăi drama la toată intensitatea la care era. Că, de la a fi prostituată, sau a trăi condiția de prostituată, fugisem. Așa că, poate, pentru a mă apropia vreodată de mine însămi sau de Dumnezeu, trebuia să trăiesc nebunia mea la toată intensitatea ei.