Aș vrea să merg pe-o scară către cer,
Să deschid ușile închise ale acestei lumi,
Să pun lacăt durerii, să eliberez speranța,
Să mă ascund în adâncul înțelepciunii uitate.
Înțelepciune uitată în
Dincolo de valea Durerii,
În pădurea suferinței,
Peste râul lacrimilor amare,
Se ascunde speranța.
Speranța nemuritoare;
Închisă in Cutia Pandorei ,
Pierdută în infinit,
Dar prezentă la
Mă pierd printre vise albastre,
Sparte în cioburi de stele,
Și-nălțându-mi priviri moarte spre astre,
Încep a-mi învia lacrimi în străluciri de mărgele.
Îmi scrie viața încă un an,
Rătăcit
Zimții de gheață ai Luceafărului de seară,
O noapte cum n-a mai fost de mult:
Doar tu ești de vină- dragoste amară,
Dispar, mă adâncesc, sunt tras în pământ...
Lacrima mea, lacrimă
A trecut mult timp,
Și eu nu m-am schimbat deloc.
Sunt la fel ca la început:
Mă pierd în văzduh sau poate rămân pe loc.
Încerc să evit răul care mă cheamă,
La ce bun, dacă sunt înconjurat
Îmi doresc să zbor,
Să plutesc ca un nor...
Să strălucesc ca o stea,
Să am constelația mea.
În inima mea,
O scânteie aș vrea.
Să mai stau puțin sus,
Să ma vezi la apus...
Să mă las
