Poezie

Cîinii

2 min lectură·16 februarie 2011

Mediu

E noapte. E trei dimineață,

Ma trezit iar lătratul de cîini,

Mă ridic și privesc prin noaptea de gheață,

Și mi-e frig la picioare și mi-e frig și la mîini.

Afară văd cîinii ce latră demenți,

Pe gunoiul ascuns sub zăpadă din toamnă,

Și-s toți furioși și foarte atenți,

La cățeaua cea nouă ce nu-i chiar o doamnă.

Ea stă chiar în mijloc cu laba pe un os,

Aruncat de un vecin cu dare de mînă,

Lătrînd la un cîine voinic și lînos,

Ce a stat toată vara pe munte la stînă.

Toți ceilalți se agită și latră în jur,

Dar păstrează distanța și-s gata de fugă,

Că-i mare dulăul. E mare și dur,

Și oricînd dacă ar vrea ar putea să-i ajungă.

El nu-i bagă-n seamă.Privește cățeaua,

Mai face o încercare să ajungă la os,

Și chiar dacă-i mare cu blana ca neaua,

Ia simțit hotărîrea din ochiul sticlos.

Atunci fără grabă ca într-o plimbare,

Cu coada în sus și botu-n pămînt,

Se duce agale pe vechea cărare,

Lăsîndu-i pe toți să latre în vînt.

Iar eu mă întorc în patul răcit,

Cu gîndul la ziua de mîine,

Și nu-s supărat sînt doar obosit,

Căci lupt mai mereu pentru pîine.

001.746

gigi condratovici. “Cîinii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gigi-condratovici/poezie/13971726/ciinii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.