Poezie
Ploaia
1 min lectură·
Mediu
De-o săptămînă plouă ne-ncetat,
De dimineață și pînă spre seară,
Întreg orașu-i pus iar la murat,
Cu tot cu florile de primăvară.
Oamenii sub umbrele colorate,
Aleargă agitați de colo, colo,
Ba sînt nervoși, ba supărați pe toate,
Numai în parc un cîine latră: solo.
Aș vrea să văd mai multă bucurie,
Dar lumea-i supărată pe la noi,
Și cum Doamne iartă-mă să fie,
Cînd au numai necazuri și nevoi.
Și ploaia asta care nu mai trece,
Îi supără pe toți pe drept cuvînt,
Că nu mai văd natura ce petrece,
Nici dansul brazilor mișcați de vînt.
Cu toții așteptăm cu nerăbdare,
Întîia zi senină ce-o să vie,
Cînd mîngîiați de razele de soare,
Ne vom putea privi cu bucurie.
001712
0