Poezie

Casa luminată

2 min lectură·28 ianuarie 2012

Mediu

Să te întorci acasă, pe zăpadă,

Printre nămeți, pe viscolul în șuier

S-auzi în urmă-al trenului tău fluier

Înfrigurat, când intri în ogradă.

Pe toți ai tăi, care-au plecat prin vremuri

Să-i regăsești la masă-n casa mare -

De larma lor - aievea când îți pare -

Tu, nevăzut de ei să te cutremuri...

Să-i vezi râzând, glumind, cum altădată

Cu tine o făceau: un țânc, acolo,

Ș-nfiorat de-al vântului tremolo

Să rătăcești prin casa luminată.

Să intri din odaie în odaie,

Puțin mirat, că toate-aici te-așteaptă

Și-n cămăruța ta, cum se deșteaptă

Să vezi din nou a focului văpaie...

Când pe tavan, când pe podea să joace

Aceleași umbre vechi și prin unghere

Să simți că te pândesc priviri severe

Ce-s gata , iar, vechi spaime să-ți provoace.

Pe când, prin pod, aceiași pași se-aleargă

Sau, furișați viclean se-opresc vremelnic

Să-ți spui nătâng - din tristul tău pomelnic -

Măcar un nume drag c-o să se șteargă.

Ori, că sunt vii ei toți, cum altădată

(C-a fost un vis ciudat al minții tale)

Și că, din morți te-ntorci doar tu din cale

Să stai cu ei în casa luminată...

Adus de viscol, ei să nu te vadă

Și dându-le binețe să n-audă,

Iar tu, pe prag - demult pierduta rudă –

De moarte să te scuturi și zăpadă.

00870

Ghiță Alexandru. “Casa luminată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghita-alexandru/poezie/13999564/casa-luminata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.