Poezie

Nici șoapta...

1 min lectură·27 ianuarie 2012

Mediu

Nu mai cutez nici șoapta în stihu-mi s-o aștern!

(Aș tulbura tăcerea în el întemnițată –

Când sitele-i de aur, cuvinte-n taină cern,

Lumina din cuvinte i-aș sfâșia deodată).

Dintre cuvinte, fumul s-ar destrăma, atunci

Și - risipit - l-aș pierde cu-a glasului dojană,

Cum, tatăl, când le-alungă suavilor săi prunci

Abia-nflorit surâsul - cum sângele prin rană

Nu, nu-ndrăznesc în stihuri nici șoapta-mi s-o mai chem

Poavara-i cât de dulce, de blândă-ar fi – mi-e teamă

Să nu le sfarme nimbul (s-ar nărui mă tem –

Lumina din cuvinte, atunci, de bună seamă).

Adânca, nepătrunsa (întoarsă-n sinea ei,

Suficientă sieși, necheltuită, pură)

Lumină-i sau tăcere furată de la zei

Al căror nume, nu știu să-l fi rostit vreo gură?

Cuvinte - ape-n flăcări, tăcute, lunecând?

Pe lângă albe schituri, cu turle-ngândurate

Ce liniște-mi răsfrânge înalte bolți de gând

Și turle-mi furișează în stih sub dulci lăcate?...

Cu șoapta-mi foșnitoare, nu, n-am să mai încarc

Tăcerea caldei lacrămi, pe buze picurată!

Pecetluind-o-n stihuri, îndureratul arc

Al gurii vrea s-o spună...n-o spune niciodată!

00826

Ghiță Alexandru. “Nici șoapta....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghita-alexandru/poezie/13999481/nici-soapta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.