ghinea vasile

Pentru lecția de mâine, între realitate și adevăr, undeva, fără notițe, plouă în coșmarul unui carusel. Caut să mă regăsesc, să-mi alung șobolanul ce îmi roade nervii pentru celălalt obraz.

La capătul nopții umbra acoperă groapa așteptând lumina să o ridice de pe umerii poetului plecat spre centrul pământului după refuzul cerului de a-i acorda zborul. * * *

Îți bat în geam cu degete de lună și-ți mângâi metaforele cearșafului din somn. E cald, e vară, ce s-ar părea infinită, dar dimineața, oglinda ne anunță riduri. * * *

A ruginit tendonul lui Ahile, timpul continuă alergarea lăsând orizontul cerc de foc pentru fierberea neuronilor într-o lume de nebuni. A ruginit și muzica-n pahare, legea fără de

Sărut glezna variabilelor în formare, urc privirea mâinii dincolo de apus, cobor noaptea penitenței la răsăritul pașilor de ghilotină, în zborul sângelui la orizont îmi las aripa visului să-mi

Sentimentele mor anotimpuri în frunzele copacilor. * * *

Moartea ne umanizează și viermii ne gâdilă orgoliile. * * *

Ah! M-au părăsit ideile, ca pe un exilat la margine de gard. Mi-am rătăcit gândurile în teiul din anul trecut și am hoinărit iarna, ca un câine fără stăpân. Încerc să găsesc echilibrul

Trosnește grinda ruginind tăcerea în fire de păianjen. Exil arid de aripi frânte, în scârțâit de pași iubirea toarce amintiri. * * *

De dragoste vorbesc în șoaptă, un hoț fugit din alcov (și negăsit). Din când în când mai vărs o lacrimă(bahică) spre pomenirea Eu-lui din geana dimineții. * * *

Liber să cred în libertate alergând după fata morgana, risipind pașii feliei de pâine, dragostea a rămas o lungă absență în lacrima florii de tei și-n roua privighetorii. * * *

Ne subțiam prin ploaie de mână alergând, oameni de zăpadă alergam prin neaua ce îmbrățișa pământul. Ne topea parfumul florilor de tei, în zborul ciocârliei ne risipeam pe dealuri, în

Cuvintele copilăriei sunt toate juliturile. Cuvintele tinereții sunt toate dorurile înhămate la un car tras de Azi, de Mâine și Poimâine. Cuvintele senectuții sunt doar amintiri rostogolite de

Nu era mirare că exist. Copil fiind plânsul era mirarea lui a fi cum nu eram. Când s-a închis poarta mirării mai erau doar amintiri. * * *

Iuda nu s-a spânzurat! Sâsâie pe comoară lângă cimitirul ofrandă trădării. * * *

Tâmp se zgâie negreala orei în laxativul insomnie. Antropomorfic se scufundă lumea, cleios, Dali se-ntinde ceasul, pe asfaltul hâd rânjind neonul liberalizat, ciroza pecuniară perpetuează

Cuvintele îmi fac foame de necunoscut, ca o biserică de Dumnezeu și drumul capătă forma lor, ca o patimă a supraviețuirii într-un ocean de indiferență. * * *

Mi-am mutat domiciliul de la activ la pasiv, la colțul străzii nu mă mai așteaptă nimeni, florile sunt doar culoare, un cuc năuc tușește amintiri, se-nalță iarba dincolo de coasă, un tei

Este ora demobilizării! Se lasă țara la vatră într-un somn letal. Stelele cuie de boltă au ruginit gândul, moartea bântuie mass-media, la masa parastas se joacă la zaruri raiul

Plutesc în albastre tării vulturi concentrici. Aerul fierbe, pământul frige. Se scaldă în praf vrăbii stresate. Râșnește liniștea secunde în ceaiul vremelniciei noastre. Pe rugul naivității de

Umbră peste inima mea noaptea, peste țârâit de greieri, peste fâlfâiri enigmatice de aripi, peste visele lujer stelelor, peste zborul frânt la naștere, peste durerea luminii din sfera

Noaptea se lasă hoțește umbră peste inima mea. Seamănă cu moartea, fără cultură și prejudecăți. De aceea nu poți ști dacă în noaptea asta vine numai noaptea sau... * * *