Grimasa supra-omului

De la românescul “nu se cade” la imperativul Kantian Proveniența națională/socială nu este un aspect care trebuie pus în balanță atunci când facem o analiză de natură etică a individului sau raportăm două caractere prin antiteză (chiar dacă unul este bun iar celălat rău). Așa cum nu facem uz de constituție/trăsături fizice în evidențierea sau motivarea reflexiei etice, așa, nici neamurile sau poporul nu au ce căuta în ecuație. Această proveniența nu ține de alegerea individului. Astfel caracteristica devine anulată în detrimentul acțiunilor post-adolescentine. Punerea în balanță a acestui aspect, ascunde și o filosofie de tip pseudo-elitist. Duce mai mult spre deficit decât spre constructivitate. Se admit uzanțele mai sus menționate în portretizarea tipologiei psihologice, ca necesitate a topografierii generalului – dar niciodată ca fundament principial. Vă macină lipsa unei exeplificări concrete? Exemple, exista suficiente - în inima culturii. “A arăta cu degetul” este o practică gazetărească. O practică ce naște controverse – problemele se rezolvă/clarifică parțial iar tensiunile vor predomina. Din păcate, stând la masa tratativelor chiar pe acest site, devin gazetar. Vorba aceea \"Ce se aseamănă se adună\". Concluzie: Sunt o lepră.