Atunci când seara sosește
Și stau așezat în pat
Într-o dulce reverie
Intru mereu cufundat.
Și se face aievea timpul
Ceasul ca să nu-și mai bată
Iar pe o cărare-n vis
Înima-mi așa
Discutând cu un prieten
Am aflat un mic secret:
Suntem precum o bucată
Ce se leagă în concret.
Searbăd, fără sens trăiam
Și ades stăteam pitit,
Ascunzându-mă de-aceia
În care eram
Natura cea uimitoare
Cu mult drag ne-a zămislit
Și în grija cea eternă
Ne-a dat un loc părtinit.
Tuturora ce ființează
Le-a lăsat însă preț moartea,
Chiar și unei buburuze
Care nu-și
În Ianuarie, iubito, pandantivul cu granat
Strălucește pentru tine și știu că nu m-ai uitat;
Februar vine și-ți arată străluciri de ametist
Ce isvorăsc din cerceii ce-au pe ei crucea lui
O imagine mobilă am dori ca să învingem,
A mai marii imobile întru care toți ne stingem;
Unde neantul este totul, iar tăcerea inimic
Și se scurg nezăticnite clipe care se dezic.
Însă numai
