DOMNU'
DOMNU’ Școala cea mai bună e aceea în care înveți, înainte de toate, a învăța. Nicolae Iorga, Cugetări Un dascăl – acest erou civilizator al oricărui neam – se dispersează în masa de elevi pe
Discurs funerar
- Întristată adunare! Acum nu vă vorbesc eu. Vă vorbește mortul. Asta a fost ultima lui dorință – pe care mi-a lăsat-o cu limbă de moarte – ca, înainte de a fi coborât în mormânt, să poată să vi
Reniune de familie
Teiul ce trona falnic între ușa de intrare în biserică și clopotnița înălțată la poalele povârnișului pe care era amplasat cimitirul vechi părea un uriaș cu părul vâlvoi, pus de strajă între cele
Trezirea
Ceasul de pe bibliotecă își împrăștia de multișor semnalele de alarmă în semiîntunericul sufrageriei. Era un ceas de masă cu quartz, ieftin, pe care, la vremea respectivă, îl găseai în toate
Foamea
Fiecare zi se naște înfometată. Foame de timp, foame de spațiu, foame de real, foame de ireal, foame de concret, foame de abstract, foame de inedit, foame de insolit, foame de infinit, foame de nimic
Oameni și câini
Într-una din zile, către seară, Ion al lu\' Căcărează, ciobanul care-și făcea veacul la târla lui Lisandru al lu\' Socoteli, zis și al lu\' Pricopseală, venea cu stâna de oi de la păscut. Ajuns în
Instructorul
Fiu al satului, Culai al lu’ Porcoi plecase de foarte tânăr într-unul din județele vecine să-și caute de muncă. Peste câțiva ani, se înscrisese la școala de subofițeri de miliție, la a cărei
Instructorul
- Lătratul este motorul existenței câinelui. Este o componentă fiziologică și filozofică, totodată, a vieții lui. Deviza după care trebuie să se ghideze orice câine este un silogism simplu. O
Visul
După ce plecase Marina, Gogu se culcase din nou, pirotind o bucată de vreme. Și pentru că nu putuse să se dezmeticească de-a binelea, se dăduse la marginea patului, unde, stând și aici și moțăind de
Visul
Toma se dăduse mult timp de ceasul morții după ce Gogu îi refuzase cererea. Trăise un timp cu această amărăciune în suflet și nu vedea cum ar fi putut să o înlăture. Apoi, așa, dintr-o dată, îi
Visul
Avalanșa de păianjeni, cu care se confrunta Gogu, era de-a dreptul impresionantă și miraculoasă în același timp. Hoinărise toata noaptea, fără nici un rezultat, prin casă, prin beci, prin
Sic transit
Cerul senin se înălța deasupra satului ca o turlă de biserică, prefigurând limpezimea zilei ce urma, așa cum crucea din vârful Casei Domnului vestește în fiecare clipă prezența străjuitoare a
