Poezie

Lumânarea

1 min lectură·22 decembrie 2016

Mediu

Sunt o lumânare vie împletită-n trup prin har,

Mă topesc încet și sigur ca un rug aprins, vivant,

Îmi asum prin vene ceara oferită-n dar, prin duh,

Și-mi conserv, prin existență, definirea mea în trup.

Sunt o lumânare vie, o sămânță de om bun,

Îmi ard timpul prin trăire și-mi înalț sufletul-n sus,

Scriu pe harta definirii o imagine prin chip

Și-mi arăt, prin ceara scursă, calea spiritului spin.

Sunt o lumânare vie, întrupată-n trup creat,

Suflet recompus ca artă prin creația de neam,

Sunt stindard de ființă nouă,luminată ca un chip,

O imagine eternă strânsă-n mine, ca un zid.

Sunt o lumânare vie, fin pictată pe răboj,

O lumină veșnic vie afișată-n mine dom,

Îmi simt existența scursă ca o ceară fin topită

Sacrificiu de iubire întrupat în mine, ființă.

Da.., sunt lumânarea vieții, al creației îndemn,

Suflet scurs prin definire într-un recompus trup, ferm,

Sunt Steluță definită, adevăr sculptat în trunchi,

O sămânță înflorită.. care se topește-n Punct.

00905

Ghenoiu Steluta. “Lumânarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghenoiu-steluta/poezie/14100635/lumanarea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.