Nu mai vreau nimic

Simt că nu mai vreau nimic de la viață. Am trecut peste multe dar însă recunosc cu regret că nu am realizat nimic. O, tu inimă pierdută, oare cât mai ai de îndurat?... Stiu că mă urăști tu suflet dar și pentru mine e greu... Cuvintele nu îmi sunt de ajuns... totul e gol în mine... mi-au furat tot... sentimentele și pofta de viață. Mi-au lăsat doar durerea in toată goliciunea ei. Mă doare... mă doare sufletul atât de tare că îmi vine să ies afară și să urlu în ploaie. Pleacă durere, te implor să pleci... eu nu mai sunt eu... sunt doar o fantasmă, un corp... doar cărbune și fum. Nu mai vreau nimic; e totul atât de trist... și mă simt singură... atât de singură și obosită. Și mi-e foame... mi-e foame de cuvinte... mi-e foame de Crăciun... mi-e foame de prieteni... Cât de mult îmi lipsesc prietenii, familia... Nu îmi pot găsi pacea... Mă dor până și picăturile de ploaie ce se izbesc furioase de geam... Și... NU MAI VREAU NIMIC...