Mi-a ars poetica
Fiindcă nu știu scrie poezii, M-am apucat de prostii. Lumea mă credea ingrată, Dar eu eram supărată: Cum să fii de vârsta mea Și ori de câte ori ai încerca Să-ți iasă....ceva... Pătezi pagini
În căutarea sensului pierdut
Și dacă nu se poate... Mă alerg prin curtea goală, Bătându-mă de jucării Le arunc cât văd cu ochii Ce mai joacă de copii! Am crescut și le-am lăsat Ele doar nu m-au uitat. Ies pe strada udă,
Astrocriza
Prinsă la mijloc, Între armonie și dezastru, Am încercat cândva Să prind de mână un astru. Nu știu ce căutam. Poate doar să-i spun Că-l urmăream neîncetat De când aflasem că a plecat Din
Ninge fiori!
Să simt...nu pot Să dorm...nu vreau. Încerc să știu ce am ce am . Lumina mă-nconjoară Sclipirea mă orbește În ochii mei se vede sincer O lume ce nu este Perfectă. Privesc, aud, mă
