george geafir

Orgoliul personal nu mă dă afară din casă, prin urmare pot recunoaște că ai dreptate. Texte slabe se întâlnesc și la case mai mari.

Mulțumesc pentru buna intenție!

Stimabile Dorian Duma,

La acest text n-am urmărit a realiza nici intrigă, nici- nici, după cum bine ai observat. Înseamnă că mi-am atins scopul, deci schița este reușită. Mulțumesc pentru critica favorabilă.

Atenție!
Pe cartea mea de vizită scrie George Geafir, oltean get-beget, nu George Geacăr, dâmbovițean...

Cu tot respectul, George GEAFIR.

Marius,

Prin naștere, omul a renunțat la ideea de libertate la schimb cu iluzia de libertate.

Goethe spunea că nimeni nu este mai rob decât acela ce se crede liber fără a fi cu adevărat.

Să ne reauzim cu bine!

Un joc de-a visul-realitatea.

O definire (re-definire) a viselor: amestec de dorințe, fragmente ale realităților netrăite întreg (frumos spus!), neîmpliniri care-și caută undeva rezolvarea ; sau: „ducem mai departe dorințele celor plecați și devenim visul lor”; „cineva din neamul tău își trăiește visul prin noi?”

Textul de față vine să confirme accepțiunea freudiană a visului, realizarea camuflată a unei dorințe refulate: „ De aici nu iese nimeni fără satisfacerea dorințelor”.

Proza „Numere extrase” scoate la iveală sentimentele de vinovăție ale Amaliei față de neamurile nesuferite din Franța:
„Ãștia care strâmbau din nas când stăteam o zi în plus la ei”...
„ Când vorbeam de lipsurile de aici, din nenorocita asta de țară, nu vă mai opream din bocit despre necazurile voastre”...

Din întinsul prozei răzbate izul arhaic de înțelepciune:
„Dă-le celor de la masă și nu-i refuza, fă-le pe voie!”
„ Vreau să-ți fiu aproape, nu sunt parte la câștigul tău. Poate sfatul meu te ajută(...)”
...”numai interesul îi schimbă pe unii dintr-o mizerie acceptabilă în groapă de gunoi...”
„Suntem părți dintr-o rațiune a tuturor dimensiunilor existențiale și nu facem altceva decât să comunicăm...”

Glumind,
finalul- trezirea la realitatea palpabilă: facturile piperate la curent și telefon!

Textul merită o stea, din păcate nu sunt deținător de asemenea tezaur; în schimb îl pot premia cu „cinci stele”!.

Deșertăciuni, amăgiri, himere sunt doar câteva din cioburile desprinse din fragila vază a vieții.

Maestre, mulțumesc pentru expertiză!

Marius Nițov,

Că tot veni vorba, se spune că înțelepciunea adevărată nu părăsește niciodată capul

și

că primele semne de înțelepciune ne sunt date de apariția părului alb sau de apariția cheliei, însă certitudinea propriei noastre înțelepciuni o căpătăm când cei din jur se minunează de cât de mult am albit ori de cât de mult am chelit: umbra mea deja se minunează de cât de alb îmi este părul!

Să ne reauzim cu bine!

Încă de la primele rânduri, ai impresia că pășești și tu, ca cititor, alături de copacul ce luminează drumul „cu discul spelb al lunii” într-o lume a isprăvilor pline de miez, precum în aceea a povestirilor sinaitice de neasemuită frumusețe și deosebită profunzime.
„ Vreau să te iau cu mine și să-ți arăt lumea. Să înveți de ce omul nu trebuie să trăiască singur. De ce singurătatea este o boală grea, primejdioasă”.

Pilda albinei vine în sprijinul celor spuse mai sus:
„Atunci când omul care le are în îngrijire moare, ele (albinele) pleacă pentru totdeauna în alte zări(...) Pleacă pur și simplu, rănite de dispariția omului ce le-a vegheat și îngrijit . Poate că pleacă să-i lumineze omului calea spre dincolo și să-i ajute sufletul să treacă cele douăzeci și patru de vămi ale văzduhului”.

Până și o biată albină, ne spune autorul, pricepe rostul viețuirii sale printre suratele ei, deși are libertatea de a zbura acolo unde își dorește; numai că un „om”, zic eu, care întâmplător este și român, nu pricepe rostul viețuirii românului printre conaționalii săi.

O proză în doze optime de lirism este „Povestea lui Andros din Ergates”, care în mod fericit se aseamănă portocalei înălțate în tării, pentru ca apoi pe boltă să răsară soarele.

Cu urări de largă respirație, Geo.

„Simțul umorului atrofiat”: o schiță scrisă de o mână sigură, de meseriaș, cu umor sănătos și aluziv până la transparență.

Altfel spus, cine are urechi de auzit să citească și cine are ochi de văzut să râdă, însă atâta cât să nu rămână spân de prea mult hohotit.

Proza pare preparată la rece; vine din afara ființei , nu din interior; medicamentele ingerate precum alimentele de către eroina căzută în depresie ireversibilă din acută lipsă de ocupație, cu toate că și a învăța o limbă străină (în acest caz, româna) este tot ocupație, chiar curativă, ar fi fost un bun prilej de introducere în psihopatologie, însă autoarea textului nu o face.

Ca să glumesc, la noi, la români, femeia este mult prea prețuită, de aceea bărbatul îi lasă în seamă întreaga responsabilitate: o trimite la serviciu, îi lasă copiii în grijă, îi pune pe umeri treburile gospodărești și toate acestea cu scopul generos de a o face fericită, adică iubită de Dumnezeu!

Această femeie a nisipurilor (Kobo Abe) care duce o luptă epuizantă împotriva năvălirii nimicitoare a nisipurilor vieții cotidiene și care nu are timp nici pentru a gândi la propria-i condiție, mai curând e de compătimit decât de invidiat, fie chiar și de către o siriancă, prizonieră a propriilor prejudecăți , așa cum este Clementina.

În timp ce femeia- parazit ia medicamente cu pumnul din lipsă de griji materiale, femeia-robot își vede de fericirea personală obținută prin sacrificiu suprem pentru familie și carieră, dar se consolează cu gândul că este iubită de Dumnezeu, cu toate că Domnul ne iubește în aceeași măsură pe toți: buni sau răi, leneși ori harnici iar munca de ocnaș mai degrabă dezumanizează decât înnobilează; mi se pare artificială ideea că omul cu cât e un mai mare oropsit al sorții cu atât e mai favorizat în aspirația lui de a intra în grația divinătății; să nu uităm că cei bogați și trândavi dar care sponsorizează mai mult sau mai puțin lăcașuri bisericești sunt cei imortalizați pe pereții bisericilor sau chiar canonizați.

Proza curge bine dar, mi se pare, nu și suficient de limpede.

Cu cele mai bune intenții, Geo Ge.

D-le Mihai Victus,

Eu înțeleg că scrierile postate pe „agonia”, cel puțin în ceea ce mă privește, nu sunt înțepenite în formă și conținut, așadar orice sugestie constructivă este binevenită. Important e ca noi, cei care publicăm aici, să ne „vizităm” reciproc, în ciuda opiniei generale că scriitorii n-ar obișnui „să se citească” între ei.

Mulțumesc pentru atenție și...necurmată inspirație!

Îți trebuie curaj și talent să poți exploata bogăția limbii române ( celelalte bogății le exploatează „băieții deștepți”). Ori maestrul Rodean are talento-curajul de a aduce în puține cuvinte un suflu nou în genul satiric al literaturii noastre. Zisele sale sunt solemne și vin să „ardă” spre vindecare rănile actuale ale societății provocate cu știință sau din neștiință de beizadele răsfățate, elefanți politici, judecători și avocați corupți, bănci rapace, falși eroi, culminând cu tributul plătit Înaltei Porți; toate acestea într-o exprimare inedită.
Citim în continuare cu interes.

D-le Mihai,

Am vrut ca proza aceasta să fie o parabolă despre putere- libertate. Dar, după atâtea pahare sparte, nu sunt sigur dacă mi-a ieșit...(glumesc).

În privința versurilor, îmi pare rău că vă dezamăgesc dar, asta e, sunt versuri extrase dintr-un autentic text de manea.

Bucuros de vizită! Ne mai auzim.

Poem de mare impact artistic și emoțional, cu un final absolut încântător, o realizare minunată:

Să limpezești de neputință fruntea
Și să așezi tăcerile pe tron.

Bugetarii să ne trăiască, spre disperarea cobelor politice...

N-am uitat că și șeful statului le-a urat \"Să trăiți bine!\", ceea ce nu include și...mult.

Prețurile explodează mereu, ca un foc de artificii; mai nou, și... maternitățile!

Mi-a plăcut: \"Nu explodează orice minte!\"

Eu, chiar dacă sunt blamat pentru asta, vă fac o mărturisire: pun mare preț pe capul premierului.

Domnilor,
Leonard Ancuța,
Mihai Traista,
Dan Norea,

Observațiile dvs. critice sunt juste și binevenite. Să văd dacă se mai poate face ceva pentru acest text spre salvarea lui, dacă nu...

Mulțumesc tuturor și la mai bine!

Unchiul Fedea: un personaj plecat pe jos din Fedorivna la iarmarocul... eroilor populari, în căutarea celebrității personale dar și a faimei autorului.

Spiritul lui Păcală dăinuie...

Haplea, Gâgă, Garcea, Unchiul Fedea, tot atâtea personaje care-l definesc pe primul.

La mai multe... pătărănii!

Domnilor,

Mihai Traista,
Dan Norea,

Ca o parabolă, îmi vine în minte legenda regelui Midas care își ascundea urechile de măgar sub o tichie .
Bărbierul l-a văzut pe rege cu urechi de măgar. „Dacă spui la cineva, te voi ucide”, l-a amenințat regele Midas. Fricos din fire, bărbierul nu a trâmbițat secretul, dar acest lucru l-a făcut să sufere mult. Și s-a tot chinuit bietul de el să țină taina în suflet, s-a tot chinuit, până la un pas de a înnebuni. În acel moment, a făcut o gaură în pământ și a strigat în ea: „Regele Midas are urechi de măgar!”. Din groapă s-a ridicat o salcie care prin foșnetul său de mari proporții a răspândit taina în toate colțurile lumii.
Batjocura oamenilor a fost așa de crudă încât Midas s-a sinucis...

Cu sentimente alese, Geafir.

Maestrul Rodean a făcut juste aprecieri în prima parte a expunerii...

Eu nu fac altceva decât să punctez:
\" Papii chiar au început să le aibă pe toate\"
\" Umezindu-mi fruntea cu apă din Fontana di Trevi\"

Dacă ai cumva de gând să intri în \"politica mare\", să știi de pe acuma că ai totala mea susținere pentru portofoliul de ministru al turismului. Zici acolo: Mi-am dat seama de ce înflorește turismul italian; și mai zici: Turismul italian are două categorii de agenți de prim rang. Mai întâi cohorta de sfinți(...). A doua legiune e formată din artiști(...).
Eu cred că nici nouă nu ne lipsesc \"agenții de prim rang\", nouă ne lipsește... ministrul!

Doamne-ajută!

Mi-a plăcut expunerea: evită clișeele și nu-i lipsește umorul.

În orice caz, un sfat e de reținut: e bine ca tot timpul să ai la tine un... tirbușon!

Toate cele bune!