Geneză

Moto: „Da, de la Roma venim, scumpi și iubiți compatrioți – din Dacia Traiană! Se cam ștersese diploma noastră de noblețe: limba, însă, am transcris-o în literele de aur ale limbilor surori”. MIHAIL EMINESCU Fetele cuminți ale bărboșilor daci, plecați la războaiele cu romanii, au învățat de la mumele lor să le acorde învingătorilor toată atenția – să nu cumva să se pună rău cu dușmanii. Și mai de frică, mai din dragoste, aceste fete ascultătoare și viteze i-au îmblânzit pe războinici, i-au și cucerit prin bunătatea, hărnicia și frumusețea lor, după care le-au pus pe umeri fii și fiice, și pe capete, mai către bătrânețe, câte-o căciulă mițoasă de oaie, încât foștii vajnici învingători, de bună voie și nesiliți de nimeni s-au numit “romani cu căciulă”, adică, în scrierea modernă români, cu â din a, spre a se deosebi de romanii care s-au risipit prin țărâna Imperiului. Și nu și-au mai schimbat numele în veac să nu-și supere soațele, poate și ca recunoștință pentru grija pe care acestea le-o purtau, pentru mâncarea bună cu care-i întâmpinau pe când veneau de la feluritele lor treburi dar, mai ales, pentru statornica lor iubire. Și-uite-așa, în casele bărboșilor daci, luate cu japca de “romanii cei fără de căciulă”, au locuit, de-a valma, urmași după urmași: fiii, nepoții, strănepoții și străstrănepoții femeilor dace și-ai “romanilor-căciulari” cunoscuți și recunoscuți de către toată lumea, mult mai încoace, cu numele de ROMÂNI.