Jurnal
Grafo-clipuri 201-210
1 min lectură·
Mediu
Prezumție
Cel ce arată spre alții să se teamă: se acuză!
Precauție
Nu spune “da” până nu intuiești toate implicațiile lui “nu”.
Zodiac
Să ghicești prezentul – iată adevărata artă.
Răbdare
Când nu ești sigur, așteaptă până când ești sigur.
Reflecție
Avem vârsta din acte plus vârsta Universului. Tocmai de aceea să fim atenți ce facem cu viața noastră.
Socială
Blana leului stă bine pe leu. Așadar, pe nimeni altcineva.
Luciditate
Pisica toarce… Numai că din torsul ei nu s-a putut împleti vreodată un pulover, după cum în lătratul câinelui nu s-a putut descifra, încă, vreun discurs.
Îndemn
Ai reușit, continuă!
N-ai reușit, continuum!
Biblică
Pe Hristos nu romanii L-au răstignit, ci invidia semenilor.
Caracter
Pe prost îl cunoști după trei note: e invidios, nu știe să se exprime, iar când o face-n scris dovedește că habar n-are de gramatică. Și fiindcă “Prostul nu-i prost destul, dacă nu e și fudul”, ca să atragă atenția asupră-i, insinuează de-a surda și-și notează prostiile cu majuscule… roșii, ceea ce vrea să însemne “Vezi-mă, lume!”
001.985
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Ene
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
George Ene. “Grafo-clipuri 201-210.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-ene/jurnal/13891060/grafo-clipuri-201-210Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
