Poezie
SFÂNTUL APOSTOL PETRU (sărbătorit pe 29 iunie)
2 min lectură·
Mediu
SFÂNTUL APOSTOL PETRU (sărbătorit pe 29 iunie)
Mulţi sfinţi ce-i slăvesc şi-i cânt
Au trăit pe-al nost Pământ,
Însă Petru-i un sfânt mare
Cum niciunul nu-i sub soare.
Petru vine de la piatră,
Precum Vatra de la vatră;
Piatra-i símbolul tăriei
Şi simbólul trăiniciei.
Fost-a-apostol lui Iisus,
Cel de oameni mai presus,
Ce-atât lumea a iubit
Că pentru ea s-a jertfit.
Petru-i piatra cea pe care,
Hrist, cu măiestrie mare,
El Biserica-a zidit-o*
Şí lumíi i-a dăruit-o.
Împlinind ce-a spus Mesia,
Peste-apostoli şi Maria,
Pogorât-a Duhul Sfânt,
Înzestrându-i cu Cuvânt.
Duhul i-a-nzestrat, ştim bine,
Să vorbească-n limbi străine
Şi să fie oratori,
Vorbind clar, convingători,
Iar prin vorbele profunde,
Evanghelia** oriunde
Ei s-o propovăduiască,
Lumea să se mântuiască.
Peste tot, în lumea largă,
Au putut astfél să meargă,
Vestea bună s-o vestească
Şi s-o propovăduiască.
Petru-a propovăduit
Evanghelia, smerit,
Iar Cuvântul lui Hristos
Lumii i-a fost de folos.
Neamuri multe şi păgâne,
Idolatre şi hapsâne,
Au aflat, pe limba lor,
Despre-al nost Mântuitor,
Despre şansa mântuirii,
Dar pe calea pocăirii.
Multe,-n timp, s-au convertit
Şi creştine-au devenit.
(George Budoi, 29.06.2026; Poezie.ro).
*Iisus: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea.
(Biblia, Evanghelia după Matei, 16:18-19).
**Evanghelie, s. f. Vestea cea bună despre împărăţia lui Dumnezeu
şi despre mântuire, mesajul sau conţinutul acesteia cuprins în
predica şi învăţătura lui Isus Hristos. (DEX, 2009).
006
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Budoi
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 225
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 51
- Actualizat
Cum sa citezi
George Budoi. “SFÂNTUL APOSTOL PETRU (sărbătorit pe 29 iunie).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-budoi/poezie/14203458/sfantul-apostol-petru-sarbatorit-pe-29-iunieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
