Poezie
Femeile "savante"
(pamflet)
1 min lectură·
Mediu
De femeile "savante" te fereşte, căci în casă
Sunt dezastru, o urgie, de nimic lor nu le pasă:
Vraişte sunt toate cele, toate sunt cu fundu-n sus,
Nu le pasă dacă soţul e flămând sau indispus.
Sunt lipsite de tandreţe, iar copii nu vor să facă,
Cu "ştiinţa" ele, toate, vor tot timpul să-l petreacă.
În cuvinte preţioase totdeauna se exprimă,
Fără teamă de ridicol îţi vorbesc adesea-n rimă.
Îţi servesc frecvent din clasici, cu citate te sufocă,
Îşi privesc de sus bărbatul, cu-o privire echivocă.
În latină şi în greacă îţi recită, stau de vorbă,
Dar nu ştiu, la o adică, nici măcar să facă-o ciorbă.
(George Budoi, 20.06.2015).
00542
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Budoi
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
George Budoi. “Femeile "savante".” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-budoi/poezie/14181431/femeile-savanteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
