Obsesii cu ritm de vino-ncoa
Din verb în verb am obosit Să tot rostesc cuvinte sparte Atunci cînd viața mi se-mparte între-amintire, dor și moarte. De cînd durerea a fugit din suflet spre miratul trup, Nu mai aștept
Îmbătrînim
În fiecare zi mă pregătesc de nuntă... Și-n fiecare zi mor câte-un pic. De-aceea, orice-aș face, nu-mi explic Cum poate inima să-mi fie-atît de vie, Iar tâmpla mea tot mai căruntă.
pfff
Un poet idiot Și atît de necopt Scrie-atît de frumos, Dar trăiește pe dos... Fulguiește prin grinzi Iar el pune oglinzi Pe tavane ciobite Să golească orbite Și să vînture foaia Prin toată
Schimbarea anotimpurilor
Iubitul meu care te-ascunzi Sub frunza rugilor de toamnă Pășind tiptil pe ghimpii uzi Și-ndepărtând tot ce te-ndeamnă Și-ndepărtând tot ce te seacă De teama unei prea-uniri Din
Transportare
Călătoresc prin minunata iluzie a lumii noastre, Călăuzită de-ntâmplare, de dorul tău și chiar de astre; Iar necuprinsul iluzoriu al foamei mele de chemări Se tot aprinde și se stinge ca jarul
