Garba-Fuciu Marinel-Dan

Era dis-de-după-amiază, Ciorapii uzi se odihneau pe gratiile caloriferului, mă înjurau printre umezeală și fisuri. Era vorba de o scurtă cursă până la magazinul din colț, pentru niște conserve

Cerul pustiit s-a prăbușit Peste omenire Și a lor împuțită piele. Îi vezi peste tot Cum năpârlesc, Despicați în cicatrici de lamele Tăioase, orbitale. E plin în jurul tău De preafalsele lor Chipuri

Singur pe peron. Făgăduitorul dorințelor umane. Metroul întârzie să apară. Și nu e ca și cum ar fi Pentru ultima sau prima oară. E ora 6 Și pare că Soarele Întârzie să apară. Nu-l învinuiesc

Ei bine, Vezi tu... Mă întrebi ceva stupid. Cum trăiesc, Cum mă simt? Dar te invit în spatele casei, În grădină... Să vezi verdeață și pomi cărunți, Pe unde trece metroul. Un peisaj

Era o zi decentă. După o călătorie sedentară Cu autobuzul, Încolo și-napoi. Același asfalt Îmi arată drumul spre casă. Dar m-am împiedicat de o băcănie. Și mi-au făcut cu ochiul, Ca de

Sunt iar aici, beat în toiul nopții, Simt cum totul mă pătrunde. Caut cu desăvârșire adevărul, Dar parcă mi se ascunde… Mai torn înc’un pahar de vin, Până se îneacă iar… Nimeni nu ne place.

Era o seară senină, Mirosea a dorință, Vântul ajungea până la fereastra mea, Luna răspândea lumină. Marea agitată se lingușea pe țărm, Și eu în camera mea, Fumam ultima țigară. Așteptam ca

Mirosul de radio era copleșitor, Roșu încins, Așa că l-am dat mai tare Și a început a se tăvăli pe jos În chinuri groaznice. Îl priveam cu greață Și ochii uscați de somn. Era prizonierul