Mă doare infinitul,
Mă mângâie finitul
Și-n dulcea mea robie
Se-ntinde nesfârșitul.
E viață și e moarte,
E ordine și haos,
Omule, graunte de nisip,
Gând al unui suflet rătăcit
Pe plaja
Din trecut eu am venit,
Nu eram, dar existam
Într-un Univers de vise, plăsmuite de destin.
Acum sunt, am fost, voi fi
Trecut, prezent și viitor.
E timpul nostru, al tuturor,
Caci un trecut
În sfârșit scriu.
Încerc să mai rup o pagină, din mine, cel putin...
Îmi doresc să pot, dar mi-e frică că dacă aș face-o m-ar durea.
Am greșit.
Mi-e rușine. Am scris, nu m-am putut abține, cu
GS