Ciudat...

Ciudat… O zi oarecare. Sau mai bine zis una din zile in care ai nevoie de putina liniste. O zi in care vrei sa fii singur… Mergand spre nicaieri, m-am oprit in dreptul unui copac unde am zarit un caine. E slab. I-se vad oasele. Respira rar, cu sila, are un aer de suferinta, care te induioseaza, te atrage. Uneori, chiar si durerea unui unui animal are un nu stiu ce farmec. O atractie… Cainele ridica ochii spre mine – doi ochi bolnavi de o melancolie profunda umbriti de o privire moale, calda. Ma priveste si nu da nici un semn de spaima sau de surprindere. Ma apropii si-l mangai pe frunte, pe gat, pe pantec, ii vorbesc ca unui copil. Ochii lui incep sa exprime o multumire usoara , o placere dulce si binefacatoare pe care o simte orice fiinta sub farmecul unei mangaieri. * Durerea de a nu fi fost niciodata iubit si mangaiat e poate cea mai grea durere. Mi-se pare ca, mangaind acest nenorocit animal, cineva ma mangaie pe mine. Ciudat…