Poezie
Paris de visul cui?
2 min lectură·
Mediu
pauza de masă.
a gândurilor.
timpul se scurgea ca aburul de la supa mamei prin gaura cheii de la ușa din bucătărie
acum e ca o morfină injectată într-un braț prea încordat...
scrâșnești un sâmbure de piersică cu un dinte cariat de vreme și ploi .
un copil gol, dezbrăcat de strat adipos și sudoare închegată cu sânge
stătea în stația de autobuz
cu picioare înroșite în pantofi negri scâlciați...
o femeie în vârstă cu fusta albă tăiată pe margini pâna la chiloți
își arată pulpele voluminoase de negresă muncită
cu siguranță nu de gânduri
se prelungește pauza cât sejurul mirabolant în sânul sterp al francezilor
lumina falsă a culturii decăzute și cu preț « începând de la 30 de Euro »
Da, nu mai avem talanți, acum avem Euro- sunt și aștia buni la o vanzare
-trădarea culturii – ce Luvru și Versailles ?… Acum au naționala în finala mondială !
…și surâsul Giocondei rămâne încă doar pentru turiștii care se prefac că vin să o vadă
-e un pretext ca să-și odihnească picioarele și să mai povestească de fotbal sau de vin...
Decădere în Orașul Luminilor...
nici luminile Turnului « E » nu pot contracara efectul halucinant al nopții de ignoranță
prostie, lene și prost gust.
Mai vrei în Europa sărmane aurolac ?
Metrouri ca în București sunt și la Paris, doar că mai mult gunoi și mai scumpe substanțe
halucinogene- noul talant e de vină !
001878
0
