Poezie
Bunicul
.
2 min lectură·
Mediu
M-ai învațat în tăcerea pădurilor
să-mi târșâi pașii pe asfalt.
Să mă scald în baie de soare
printre strugurii rotunzi ca buricele degetelor,
și să acult prin pământ
versurile pașilor uzi de sudoare,
să sar apoi dintre roșii
și să o sperii pe bunica.
Mi-ai arătat cu mâinile muncite
cum să mângâi botul uriaș al calului,
cum să hrănesc, înjurând,
grăsanii de porci din fundul curții.
Mi-ai dovedit, bunicule,
că viața e a mea,
că un cotcodac nu înseamnă un ou,
că laptele se strică,
dar se face acru
și dimineață te bați cu pisica
pe paharul rotund și alb.
M-ai pus să număr râmele
ieșind bezmetice din pământ, la sapă,
să știu exact câte zile de ploaie vor fi.
Și la amiază,
după pepenele roșu scurgandu-se pe bărbie,
mi-ai explicat că burta vrea să doarmă,
și îmi povesteai cu sforăituri
cum să pun capul pe pernă.
Brânza de oaie, călatoria spre câmp,
până la behăiturile leneșe,
printre câini uriași cu lătrat de bivol,
și ciobanii cu vorbă grea:
-Ai venit, nea Ioane?
Lasă fata in căruță
Că o halesc câinii.
Și eu tremuram ca o vergea,
dar tu mă luai în brațe
și mă duceai printre oi,
să ating mieii pufoși ca apa,
și eu râdeam cu gura până la urechi
și mâncam brânză cu mămăligă.
Am călătorit, bunicule,
o nouă lume, vară după vară,
și cu fiecare an trecut
lumea spunea că sunt aprigă ca tine,
că știu să-njur fermecător,
că mănânc brânză de oaie și cu pepene,
că glumesc ca un om mare
și dorm la oră exactă.
Acum mă fluieri din patul de spital
și-mi faci cu ochiul:
c-am crescut și că-s bună de măritat,
și că dacă picioarele te-ar mai ține
ai dansa ca un titirez la nuntă.
Ochii sunt aceiași,
albaștrii, cum am primit și eu,
vii si jucauși,
zâmbind și glumind,
printre cearceafuri cu miros de spirt.
Acum, bunicule, învaț să biciuiesc viața
și să te păstrez în amintiri
mâncând pepene cu brânză.
036.856
0
\"Mi-ai dovedit, bunicule,
că viața e a mea\"
intr-adevar, cunos sentimentul acesta. multumesc pentru lectura.
prietenesc,
nif_nif