Poezia care produce și poezia “scoasă la produs”

Poezia care produce și poezia “scoasă la produs” Trăim cu toții, în fiecare zi, sentimente bizare, gânduri tulburătoare suntem martorii unor acțiuni care nu justifică majora noastră prezență în acest spațiu pe care nu ni l-am ales ci ni s-a dat. Cu atât mai mult ar trebui să reflectăm adânc la rolul și scopul cu care am fost înzestrați de Dumnezeu să creăm poezie, să naștem vers pentru a bucura sufletul și gândurile celor care au alte calități, alt har dăruit cu alt scop. Căci, în fond, indiferent de priceperea fiecăruia dintre noi într-un domeniu sau altul, scopul este să ne completăm reciproc, să progresăm unul cu ajutorul celuilalt prin dragoste, înțelegere, toleranță și respect. Da, mai ales respect. Citeam un material al stimabilului Ion Iancu Vale (director al revistei târgoviștene “Climate literare”) despre haina scabroasă și puturoasă pe care o poartă fără voia ei o parte din poezia cu care “se iese la produs” pe piața literaturii. Discutând ulterior ne gândeam dacă, unele expresii vulgare pot avea sau nu loc în paginile unei reviste de cultură. Răspund: da. Dacă prezența lor dă un semnal de alarmă pentru protejarea valorii autentice și pentru revendicarea calității în paginile editorial-culturale atunci, da. Tocmai referitor la această temă, într-un interviu pe care mi l-a acordat poetul Traian T. Coșovei acesta spunea astfel: ” Excesul de libertate nu duce întotdeauna și la o mărire a potențialului liric, poetic. Nu aduce după sine și creativitate. Uneori acest exces duce și la abuzuri la adresa limbii române. Constat o vulgarizare și o trivializare a limbii române, pe care mă mir că niște oameni școliți o acceptă și, mai mult, se lasă ademeniți ca de un fals cântec de sirenă. Nu pot compara poezia lui Francois Villon cu ceea ce se citește în unele cenacluri, unde unele cuvinte folosite nu fac decât să aducă derizoriul cât mai aproape de autor. Spun și eu cum spunea Nichita, la un moment dat. Dacă gândirea nu este vulgară, cuvinte taxate astfel, dar spuse pe șleau, ca-n mahala, nu au nici o semnificație. Trebuie să știi cum se folosesc aceste cuvinte fără să deranjeze; dacă gândirea este vulgară, până și cuvântul pâine miroase a căcat.” (fragment din interviul cu Traian T. Coșovei publicat în lucrarea în curs de apariție “27 DIALOGURI – Construcții incomplete”, Ed. Tiparg, 2013). Și ca să dau exemplu de gândire vulgară, iată ce scrie un personaj scârbos, care mai este și director de instituție de învățământ din România într-o - mi-e și jenă să-i spun carte de versuri – broșură pornografică cu iz de boală psihică: „Odată, într-o discotecă, m-am dat la o tipă. Am dat-o peste cap atât de tare, că mi-a zis să merg cu ea în toaleta femeilor. Și m-am dus. A fost straniu să mă p..ș în buda femeilor. (…) Fata asta, căreia nu-i știam nici numele, udă, dorindu-și să se(...).” și...nu mai are rost să mai continui. Același personaj care a dedicat, se pare, elevilor săi aceste abjecții cu iz de demitere din învățământ continuă cu aceeași ambiție ca a cancerului care roade până la lacrimi: „Am frecat un ness, turnând peste două degete de rom și m-am lăsat convins că seara trecută reușisem să am o erecție (după cât timp?) și să mă masturbez. Mi-am privit palma și ceea ce am văzut m-a făcut să zâmbesc satisfăcut de noul nivel de indecență atins de mintea mea”. Indecență este mult prea puțin spus acestui individ care, pare-se, consideră scatofilia o muză. Nici nu vreau să îmi imaginez unde îl pândesc aceste mizerii pe acest om publicat atât de ușor de o editură, care, sigur nu are legătură cu fenomenul cultural, nici cât o răceală de-o vară. Și știți la fel de bine ca mine că, exemple oribile ca acestea pot expune la nesfârșit. Așadar, dacă intelectualii de prestigiu sau scriitori, critici literari renumiți girează cu propria experiență, cu certificatul de avizat publicarea unor texte de consum, la modă, lipsite de lirism sau în cel mai rău caz pornografice ca fiind lucrări ce merită insigna valorii, atunci să nu ne mirăm că pătrunde din ce în ce mai aprig și fals revendicativ fenomenul manelizării în aproape tot spațiul cultural și mediatic românesc. articol semnat de Gabriel Dragnea