Poezie

Viciu

1 min lectură·6 aprilie 2026

Mediu

Dacă nu-i nimic personal în poezie,

Poți să mori în afazie.

Să scrii despre sufletul tău contopit,

Cu un altul, evisceral, împrietenit;

Nu înșirând cuvinte goale,

Ce din coadă au să sune.

Ci numele voastre pe foaie,

O poveste să cânte din strune.

Gândul e darul vorbirii,

Văzul e motivul iubirii.

Privești mulțimea toată,

Numai o făclie privești în față.

Ca nimeni alta, ea arde,

Tânjește a fi, a ta, jumătate.

Și viața-i efemeră, scurtă,

Iar mintea, etern, te-ascultă.

Grăind crezul tău,

Reușești să-l faci al tău.

Ce aspecte nu știi?

Ce altceva nu cunoști?

Nu mai crede în prostii,

Învață să vrei să știi.

Recunoaște, lumina ce tot arde,

Las-o să-ți arate, să se schimbe;

Niciodată nu vă va stinge,

Cu sângele curgând în vine, până-n poezie.

Viciul meu sentimental,

Mereu în coloana mea vertebrală;

Evisceral,

Continui să-mi fii… A mea baladă.

0014

Furtuna ... “Viciu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/furtuna-1/poezie/14201740/viciu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.