Poezii

Aveam în mine un soi de refugiu Alungam orice gând răsărit involuntar Orice lacrimă avea un nume Dar zâmbetele erau străine Erau răsărituri așteptate și prețioase Într-o lumină de foc presărată cu

Încet se stinge noaptea în vorbele unei iubiri Începute într-o singură zi de toamnă Pe lângă drumul pietruit cu vânt Într-o liniște mută, liniștea cerului Mesele au rămas goale, pline de rest și

Am strâns în mână un măr Adus dintr-o țară cu mere albastre Cărat până aici pe un drum de mătase L-am găsit sclipitor ca un strop N-am mușcat din fericirea lui eternă Nu l-am șters de praful

Pot galopa și eu ca un cal Peste arșița gândurilor Cu coama albă în vânt Ca spuma proaspătă a laptelui Un cal real, în mărime naturală Cu copitele din aur Încrustate cu simboluri tribale Ale unor

O mie de suflete s-au zbătut Pentru a ne crea pacea O mie de îngeri au plâns Pe pernele noastre O mie de case dărâmate împrejurul nostru Pentru nu a rata niciun răsărit de lună O mie de aripi de

Primăvara e aici Înceată Ca o pasăre otrăvită Nu o văd Primăvara e aici Se aude Dincolo de mal În pădurea roasă De toate timpurile Ce au trecut Primăvara e aici În noi Prea puțină Prea plină de

E luna păianjenilor Au început să apară Îi văd fugind spre mine Cu piciorușele lor mici Pentru a-i strivi În seara asta pe canapea Ieri pe tocul ușii De la baia de sus Unul maroniu pe frunza de

E atâta iarnă Și dragoste între noi Încât te aștept, mereu Cu sufletul aburit În toate pragurile La care vrei să ajungi