Poezie
Eu sunt cocolino
1 min lectură·
Mediu
multe lacrimi
aprindem prea multe țigări
căutăm refugiul în fum
orașul e plin de fantome care tușesc
am plecat
mersul prin ploaie are efecte formative
cel puțin picăturile nu fac discriminări
văd atingeri
sudoarea învăluie cuvintele oferind sensuri noi
o mare de bombe
ciuperci construite, izvoare de carne
cerceii înjură prin simpla prezență
viitorul nu are nicio fractură
lupii s-au înecat în fântâna de lut
scările duc spre turnuri
în 13 zile vei muri
din secunda asta trebuie să începi să trăiești
sau geneza pietrificată în ou
voi schimba lumea, o voi distruge
nu contează
până la urmă cineva trebuie să înțeleagă
suntem doar niște ursuleți de pluș
care se tem de fulgere...
033.496
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Fluerașu Petre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Fluerașu Petre. “Eu sunt cocolino.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/fluerasu-petre/poezie/238465/eu-sunt-cocolinoComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

strofa doi, însă, e cam căzută-n brânci.
\"am plecat
mersul prin ploaie are efecte formative
cel puțin picăturile nu fac discriminări\"
adicătelea cum \"mersul\" ăla \"prin ploaie are efecte formative\"?! îți dă o formă aerodinamică de curcă plouată sau ce? și cum e cu \"picăturile\" care \"nu fac discriminări\"?
ne mureză pe toți la fel dacă ne prinde fără umbrelă? așa o fi, dar nu mi se pare cine știe ce găselniță lirică.
vei fi având o privire atât de pătrunzătoare, ce \"vede atingeri\", dar, mai departe, nu prea ne convingi cu:
\"sudoarea învăluie cuvintele oferind sensuri noi\"
sună ca dracu, cum zise petre.
în fine, nu merg mai departe: cam dezlânat și pretențios. aș zice că nu merge...