Mi-ai dat dulceața și amărăciunea,
Totul in același timp
Confuz amestecate pe pieptul meu.
Bun și rău în același pahar,
Amalgam de răsărit cu apus,
Semințe de mac si pământ,
Peretele și
Cuvintele tale s-au făcut în fața mea
O apă și un pământ...
Și eu nu mai sunt.
Rămân în noi același vers muribund
Același ochi de pisică ce aduce ghinion
Torcând pe visele noastre.
Și văd cum
Poetul minte.
El nu cântă, nu srie,
Nu simte durerea versului
Ci este insăsi durerea
Preschimbată in cuvinte.
Poezia tace.
Ea nu plânge, nu iubește,
Nu crede minciuna poetului.
E insuși
Cuie, sânge, cruce
Tată, Mă dor!
Ia Tu păcatul și spală-l
Căci cu voia Ta s-a murdărit Omenirea.
Lacrimi, strigăte, trădare
Tată, mă apasă!
Ia Tu crucea și poart-o
Căci umerii tăi sunt mai
E prea plin de vară sufletul tău, copile
Pleacă de langă mine
Căci deasupra noastră se vor aduna prea mulți nori
Și eu am adus iarna în iubire de prea multe ori.
Și...deși nu am uitat cum e să
Navighez pe sub umbrele tale
Încercând să aflu lumina.
Mi-e sete, beau marea, apă cu sare...
Și imi e și mai sete de tine.
Ridic ancora spre altă lumină
Căci întunericul deja m-a orbit.
Marea
Cu tine nu sunt eu
E un alt \"MINE\" laș, speriat, flămând
Obosit si inșelat de atâta speranță.
Omoară-mă!
Poate așa va muri și celălalt \"EU\",
Poate așa vei muri și tu din mine.
Nu mi-e
Copilul orfan
Rămas fara lut
Își mânjeste mâinile
În oala cu lacrimi.
Copilul singur
Crescut din soare și apă
Arde țarâna împânzită cu părinți
Și zboară spre lumina din oală.
