Poezie

Despre omul ființă

1 min lectură·5 ianuarie 2016

Mediu

Molipsit de-o devenire, omul, ființă dezmorțită,

Între semeni pritocește idei pline de ispită

Ce l-ar arunca în haos unde panica așează

Muzica realității către care nu cutează.

Cu luciditate rece, uitând mările și cerul,

Aleargă cu-nfrigurare către locuri unde clerul,

Îngropat între hrisoave, se-ntâlnește cu dorința

Unor dup-amieze sfinte ce le-ar întări credința.

Patima destăinuirii, murmurul faptelor sale

Fac din omul ființării existență de vestale,

Profitând de cheltuirea unor clipe parfumate,

Dizolvate-n Absolutul abuzat de Voluptate.

Orizontul lui măsoară incurabile sfârșituri

Ce-și amână împlinirea în istorii fără titluri

Mijlocindu-și mântuirea, inspirat de renunțare,

Nu confundă paradisul cu o viață-ntâmplătoare.

Lenevit în feerie, gustă forma utopiei

Ce-ar putea să-l cantoneze în meandrele stihiei.

Inimii punându-i cârje, dă cu zâmbetu-n zăbrele

Să-și croiască rosturi false între doruri paralele.

001.006

florin Vasilescu. “Despre omul ființă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-vasilescu/poezie/14086001/despre-omul-fiinta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.