Sari la conținutul principal
Poezie.ro
FS

florin stanica

@florin-stanica

rm. valcea
lupt pentru a gasi acel ceva care sa-mi aduca aminte de fiecare zii din viata mea

M-am născut pentru a fi mecanic, dar drumul vieții a deraiat de pe șine. Mecanicii au reușit să-l pună pe șine, dar nu pe aceleași șine. Așa se face că am ajuns la maturitate să fiu pe o altă cale, iar destinația este cu totul alta. În curând voi ajunge…

Despre florin stanica

M-am născut pentru a fi mecanic, dar drumul vieții a deraiat de pe șine. Mecanicii au reușit să-l pună pe șine, dar nu pe aceleași șine. Așa se face că am ajuns la maturitate să fiu pe o altă cale, iar destinația este cu totul alta. În curând voi ajunge într-o poziție socială care-mi va interzice să pun mâna pe vaselină, ulei de motor sau orice altceva în afară de cărțile de specialitate ce devin antice imediat ce au fost citite.
cu pasiune și multă bucurie din partea unui oarecare care se pricepe la multe, însă nu pricepe orice și... care în același timp nu uită chiar dacă este nevoit să ierte. Cel mai eficient într-u iertare este însăși uitarea.

Activitate

1
Texte publicate
0
Aprecieri primite
10
Vizualizări
0
Urmăritori